Ministrul Mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a convocat, joi, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), în contextul avertizărilor emise de către meteorologi, care anunţă înrăutăţirea vremii, vânt şi ninsori şi au emis primul cod roşu de viscol. Situaţia din întreaga ţară va fi monitorizată şi se va in terveni cu echipe acolo unde este necesar. Hidrologii au precizat că nu se aşteaptă la probleme deosebite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Şedinţa extraordinară a CMSU a fost organizată ca urmare a avertizărilor meteorologice de COD GALBEN, COD PORTOCALIU şi COD ROŞU transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). La întâlnire au participat reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale de Meteorologie, ai Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), ai Administraţiei Naţionale ”Apele Române”, ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) şi ai Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor”, anunţă, joi, Ministerul Mediului, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, ministrul Mircea Fechet a dispus ca toate instituţiile cu responsabilităţi în domeniu să fie informate în timp real despre evoluţia fenomenelor meteorologice şi fie pregătite pentru intervenţie, dacă situaţia o va impune:

”ANM a emis primul cod roşu pentru acest sezon de iarnă, o schimbare radicală termică cu minime negative în toată ţara. Vreau să fim siguri că monitorizăm cu atenţie situaţia şi asigurăm transmiterea tuturor informaţiilor necesare şi către Ministerul Transporturilor şi Ministerul Energiei. Pentru a mă asigura de o comunicare rapidă, am avut chiar în această dimineaţă o discuţie telefonică cu directorul CNAIR, Cristian Pistol. Voi discuta şi cu ministrul energiei, Sebastian Burduja şi îi voi transmite concluziile Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă convocat astăzi. Colegii de la ANM vor transmite toate informaţiile privind evoluţia meteo şi către aceste ministere pentru a putea fi pregătite, la nevoie”, a subliniat ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet.

”Comitetul de astăzi vizează avertizările meteorologice pe care ANM le-a actualizat în această dimineaţă, este primul cod roşu pentru fenomene de iarnă din sezonul rece care tocmai a început. Vitezele vântului la rafală vor fi de peste 120 km/h, la altitudini mai mari de 1700 metri, în judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Argeş şi Dâmboviţa, unde va fi viscol foarte puternic care va putea determina reducerea vizibilităţii spre zero şi troienirea stratului de zăpadă”, a declarat Elena Mateescu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Specialiştii INHGA au informat că în ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat probleme din punct de vedere hidrologic, iar pe baza prognozelor şi în funcţie de evoluţia situaţiei meteo, este posibil ca în cursul zilei de mâine să fie emise atenţionări hidrologice de cod galben, însă fără probleme deosebite.

”Specialiştii ANAR nu anticipează probleme care să fie provocate de cantităţile de precipitaţii care urmează să cadă, pentru că, în acest moment, gradul de umplere al lacurilor este de aproximativ 55%”, mai arată reprezentanţii Ministerlui Mediului.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.