Primăria din Găieşti a fost amendată, miercuri, de către poliţişti, pentru că nu a amenajat un adăpost public pentru câinii fără stăpân, după ce o profesoară a fost atacată de mai multe animale, fără a fi muşcată.
Potrivit Cronica de Găieşti, o profesoară a fost acatată, miercuri, în apropierea unui parc, de către o haită de 8 câini. Femeia a povestit că, deşi nu a fost muşcată, de frică, a căzut sau a leşinat şi s-a lovit la cap şi la genunchi.
”Astăzi vom lua măsuri cu ei. Vom rezolva problema cât mai urgent”, a declarat, pentru Cronica de Găeşti, primarul Grigore Gheorghe.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Poliţiştii au făcut verificări şi au amendat primăria din localitate.
”Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor s-au deplasat pe raza oraşului Găeşti, unde au identificat femeia respectivă. Aceasta a susţinut ca nu a fost rănită de vreun animal. În continuarea verificărilor efectuate, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională unităţii administrativ teritoriale din oraşul Găeşti, în valoare de 20.000 de lei, pentru că nu a respectat obligaţia de a amenaja din fonduri proprii adăpost public pentru câinii fără stăpân, conform prevederilor O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân”, a transmis IPJ Dâmboviţa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.