Preşedintele Clubului ACS Cuza Sport Brăila, Mircea Totolici, a declarat, duminică, pentru News.ro, că echipa are un regulament de ordine interioară care nu permite ieşirile jucătorilor la ore târzii, însă anunţă că nu este supărat pe cei care au ”ieşit în centrul Brăilei, nu în Vestul Sălbatic”. Totolici afirmă că baschetbaliştii nu au nicio vină în izbucnirea conflictului, iar străinii de la echipă sunt foarte speriaţi după incident.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele Clubului ACS Cuza Sport Brăila, Mircea Totolici, a anunţat că echipa are un regulament care nu le permite jucătorilor să iasă la ore târzii, dar asta nu explică ce s-a întâmplat. 

”Avem un regulament de ordine interioară care nu e de acord cu ieşirile jucătorilor la orele târzii, dar ţinând cont că aceste lucruri s-au întâmplat în centrul oraşului, nu la periferie, nu în Vestiul Sălbatic, fără ca jucătorii mei să aibă vreo vină, nu pot fi supărat pe ei. În niciun stat civilizat nu se întâmplă aşa ceva. Chiar fac apel la tot ce înseamnă instituţiile statului să strângă rândurile şi să eliminăm din societate oamenii de acest gen. Încercăm de 11 ani să construim ceva frumos cu acest club şi, în urma unui astfel de atac, tot ce s-a clădit se năruieşte, din cauza unor oameni care nu au nicio treabă cu legea, ci au propria lor lege. Afectează imaginea oraşului şi pe a clubului”, a declarat Totolici.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Preşedintele clubului de baschet din Brăila a povestit că la echipă sunt cinci jucători americani, unul venit de anul trecut, ceilalţi anul acesta. Unul este alb, iar patru de culoare. Cu toţii au fost bine primiţi de brăileni, iar străinii au fost încântaţi de tot ce le-a oferit oraşul, înainte de acest incident. din păcate, acum sunt speriaţi.  

”Am avut şi acum un an şi acum doi ani jucători americani de culoare. Erau foarte populari printre brăileni. Nu au avut niciodată divergenţe. Ei sunt model pentru copiii noştri din Brăila. Cei doi răniţi au venit în România acum o săptămână. Au făcut EKG şi analizele de sânge, luni aveam programate alte lucruri cu ei şi să-i înregistrăm la Federaţie, dacă ieşeau bine. Acum, toţi jucătorii sunt speriaţi pentru că nişte interlopi cunoscuţi din Brăila i-au atacat, vrând să braveze, să arate că sunt mai presus de orice. La incident au participat şi alţi jucători, mi s-a spus că totul a început din senin. Că o fi început scandalul de la o fată…nu trebuia să se ajungă aici. E un incident foarte grav. E un moment delicat pentru oraş şi pentru club, dar sperăm să-l depăşim”, a mai spus Totolici.

Baschetbaliştii americani Darrel Bowie si Joseph McClain, de la ACS Cuza Sport Brăila, au fost înjunghiaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o terasă din Brăila, fiind transportaţi la spital, unde medicii i-au operat de urgenţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.