Un tren în care se aflau 130 de persoane a fost implicat într-un accident la o trecere la nivel cu calea ferată din judeţul Prahova, unde o autoutilitară a intrat pe linia ferată, fiind acroşată de garnitura feroviară. Şoferul este rănit, în timp ce pasagerii din tren au scăpat nevătămaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Accidentul feroviar a avut loc, marţi după-amiază, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Vălenii de Munte, în judeţul Prahova.

”În urma coliziunii, şoferul autoutilitarei a rămas încarcerat (la nivelul membrelor inferioare), iar pompierii sosiţi la faţa au depus eforturi pentru extragerea acestuia. Au reuşit acest lucru în urmă cu puţin timp, victima fiind preluată de echipajul cu medic de la SAJ Prahova. Este conştient, i se acordă îngrijiri medicale la faţa locului”, informează oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit acestora, trenul implicat în accident este unul de călători. În tren se află aproximativ 130 de persoane. Niciuna dintre acestea nu a necesitat îngrijiri medicale în urma evenimentului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.