Pompierii prahoveni intervin, luni după-amiază, pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată care a izbucnit în apropierea unei linii de cale ferată pe care se află mai multe vagoane încărcate cu combustibil. Vagoanele nu pot fi mutate pentru că nu sunt cuplate la locomotivă, iar traficul feroviar a fost blocat.
Incendiul a izbucnit, luni după-amiază, în zona localităţii prahovene Inoteşti, focul manifestându-se în apropierea unei căi ferate şi extinzându-se pe o suprafaţă de aproximativ trei hectare.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pe linia ferată se află garate 20 de vagoane încărcate cu benzină şi care nun pot fi mutate, pentru că nu sunt cuplate la o locomotivă. Traficul feroviar în zonă a fost oprit, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
”Pompierii au reuşit să asigure protecţia celor 20 de vagoane încărcate cu benzină”, anunţă ISU Prahova.
În ultimele trei zile, ISU Prahova a intervenit pentru localizarea şi lichidarea a 35 incendii de vegetaţie uscată, care au cuprins, în total o suprafaţă de teren de aproximativ 450 hectare.
”Majoritatea dintre aceste arderi sunt generate de către cetăţeni care nu conştientizează pericolul la care se expun pe ei înşişi, dar şi pe semenii lor. Riscul de a produce pagube materiale însemnate sau victime omeneşti este foarte ridicat, deoarece multe dintre incendii s-au manifestat în apropierea locuinţelor, drumurilor sau a fondurilor forestiere”, menţionează pompierii.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.