Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 20 Poliţie au pus în aplicare un mandat de aducere, pe raza judeţului Ialomiţa, într-un dosar penal de furt, în cazul unui bărbat în vârstă de 52 de ani, care, deghizat în femeie, a sustras sume de bani de la mai multe victime, începând cu luna martie a acestui an. Duminică, poliţişti din cadrul Secţiei 16 l-au preluat pe bărbat şi l-au condus la sediul de poliţie, în vederea audierii acestuia şi dispunerii măsurilor legale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
”La data de 11 mai 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 20 Poliţie au pus în aplicare un mandat de aducere, pe raza judeţului Ialomiţa, într-un dosar penal de furt. Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada martie 2024 – prezent, un bărbat, în vârstă de 52 de ani, deghizat în femeie, ar fi profitat de neatenţia mai multor victime şi ar fi sustras de la acestea mai multe sume de bani”, transmite Poliţia.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Secţiei 20, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, l-au depistat pe bănuit, pe raza judeţului Ialomiţa, iar în baza mandatului de aducere acesta a fost condus la audieri. Potrivit Poliţiei,
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”în timp ce se afla în scara unui bloc din Sectorul 6, sub pretextul oferirii de servicii sexuale, bărbatul în vârstă de 52 de ani, deghizat în femeie, ar fi profitat de neatenţia victimiei, un bărbat în vârstă de 74 de ani şi i-ar fi sustras suma de peste 2.800 de lei din portofel”.
”La data de 11 mai 2024, bănuitul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar la data de 12 mai a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectrorului 6 Bucureşti a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile”, precizează Poliţia Capitalei. De asemenea, poliţiştii Secţiei 16 au documentat o alltă faptă în care a fost implicat acesta. Astfel, la data de 20 martie 2024, ar fi abordat un bărbat, în vârstă de 69 de ani, care se afla în faţa unui imobil din Sectorul 4 şi, profitând de neatenţia acestuia, i-ar fi sustras din portofel suma de 16.000 de lei.
Duminică, poliţişti din cadrul Secţiei 16 l-au preluat pe bărbat şi l-au condus la sediul de poliţie, în vederea audierii acestuia şi dispunerii măsurilor legale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.