Poliţia Judeţeană Vâlcea a deschis un dosar de ucidere din culpă după ce o fată de 12 ani a fost găsită fără suflare în casa familiei sale, la câteva ore după ce fratele copilei fusese luat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă şi dus la spital. Primarul localităţii Bărbăteşti, unde s-a produs incidentul, acuză echipajul medical de faptul că nu a extins cercetările şi nu a întrebat dacă şi al doilea copil al familiei se simte rău.
Poliţia Judeţeană Vâlcea a deschis un dosar pentru ucidere din culpă în cazul unei fetiţe de 12 ani care a fost găsită moartă, joi dimineaţa, în locuinţa sa din localitatea Bărbăteşti, au declarat pentru News.ro oficiali ai IPJ Vâlcea.
La rândul său, primarul comunei Bărbăteşti, Constantin Bănacu, a declarat pentru News.ro fetiţa a murit la câteva ore după ce un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Vâlcea fusese în casa familiei şi îl preluase pe fratele mai mic al acesteia.
Primarul a povestit că, de două zile, cei doi copii ai familiei fuseseră mutaţi într-o cameră cu sobă nou, care funcţionează pe lemne. Potrivit edilului, miercuri seara băiatul a început să se simtă rău, familia a chemat ambulanţa, iar echipajul medical în urma unor analize ar fi constatat că băiatul are glicemia foarte mare şi a decis preluarea acestuia şi transportarea la spital.
"În acelaşi timp, fetiţa avea şi ea dureri de cap şi tremura toată şi o durea întreg corpul. Ei nu au mers mai departe cu investigaţia, să întrebe şi fetiţa, aici le reproşez eu, că nu au întrebat şi fetiţa dacă se simte rău şi fetiţa ar fi spus. E drept, mama copilului nu şi-a dat seama să spună că şi fetiţa se simte rău. Nu şi-a dat nimeni de ce se întâmplă. (...) Eu nu am acuzat, nu cineva le-a zis lor şi ei au refuzat, numai că îi acuz pentru faptul că nu au investigat mai departe să stea de vorbă şi cu fetiţa, fiind fraţi, băi, aţi mâncat amândoi, tu cum te simţi? au rămas la nivelul băiatului şi au plecat”, a declarat primarul.
Acesta a precizat că este nemulţumit de modul în care a acţionat echipajul medical pentru că, având în vedere simptomele, ar fi trebuit să o întrebe şi pe copilă cum se simte.
"Ei au fost mulţumiţi că starea băiatului a evoluat în bine, i-au făcut perfuzii, l-au dus la aparate şi au făcut investigaţii la plămâni. Nu a avut nimic, dar în condiţiile în care am citit că sunt teste speciale care depistează dacă sunt intoxicaţii cu monoxid de carbon sau altceva. Eu nu i-am acuzat că nu au vrut să ia şi fata că era grav. Dar dacă întrebau fata, aceasta ar fi spus că o doare şi pe ea capul şi probabil că o luau şi ar fi fost vie", a adăugat edilul.
Fata a fost găsită joi dimineaţă de către tatăl său, care a dormit în altă cameră, iar trei echipaje medicale, două de la ambulanţă şi unu SMURD, nu au mai putut face nimic pentru a o salva.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vâlcea, medicul Adrian Popescu, a declarat pentru News.ro că la nivelul conducerii instituţiei s-a dispus strângerea tuturor informaţiilor legate de acest caz, pentru a se decide dacă este sau nu cazul să fie declanşată o anchetă cu privire la modul în care au acţionat angajaţii SAJ Vâlcea.
Potrivit medicului Adrian Popescu, un prim apel a fost primit la Ambulanţa Vâlcea miercuri seară, în jurul orei 21.30, fiind solicitată intervenţie unui echipaj medical pentru un băiat de 10 ani care prezenta ameţeli şi vărsături. Reprezentantul SAJ Vâlcea a pus că nu se ştie ce anume a provocat aceste simptome, iar la un moment dat familia a spus că este posibil ca starea de rău să fi fost provocată de nişte chipsuri pe care copilul le mâncase pe parcursul zilei.
Băiatul a fost preluat de echipajul medical cu ambulanţier şi asistent venit de la Horezu şi dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Râmnicu Vâlcea, el rămânând internat.
"La momentul acela fetiţa nu prezenta niciun fel de acuză pentru care s-ar fi solicitat măcar consultul colegilor mei de la faţa locului. Altfel, aşa cum a fost transportat băieţelul se putea transporta şi fetiţa, ori către Spitalul Horezu, ori către UPU Râmnicu Vâlcea. La momentul primului apel, repet, nu s-a primit apel decât pentru băiat", a spus medicul Adrian Popescu.
Potrivit sursei citate, un al doilea apel a fost primit cu o solicitare de la aceeaşi adresă, joi dimineaţă la ora 6:30, pentru o fetiţă de 12 ani despre care apelantul a spus că este inconştientă.
"A fost trimis un echipaj care putea ajunge cât mai repede, tot de la Horezu, din câte am înţeles acelaşi echipaj care intervenise şi la băiat. Ajuns la faţa locului echipajul a constatat că, de fapt, copila nu era inconştientă şi de fapt era în stop cardio-respirator şi atunci s-a solicitat ambulanţă cu medic de la Râmnicu Vâlcea", a explicat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Vâlcea.
Acesta a spus că echipajul medical venit de la Vâlcea "a continuat manevrele de resuscitare, însă fără rezultat”.
Medicul Adrian Popescu a precizat că nu a fost informat cu privire la o eventuală plângere depusă la autorităţile statului cu privire la modul în care au acţionat angajaţii Serviciului de ambulanţă în acest caz.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.