Săptămâna trecută, echipele mixte care desfăşoară controale în incinta aeroporturilor au descoperit mai mulţi cetăţeni care au încercat să iasă din ţară deşi nu îndeplineau condiţiile legale. Printre aceştia au fost depistaţi minori neînsoţiţi sau fără documente justificative dar şi cetăţeni români adulţi care aveau documentele anulate, anunţă Poliţia de Frontieră.
Poliţia de Frontieră precizează că în toate cazurile, persoanelor li s-a întrerupt călătoria şi au fost dispuse măsurile legale.
Potrivit autorităţilor, ”de la integrarea în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, poliţiştii de frontieră, împreună cu colegi de la poliţie, imigrări şi jandarmerie, efectuează acţiuni poliţieneşti punctuale şi inopinate în incinta aeroporturilor şi porturilor pentru a verifica identitatea şi situaţia legală a persoanelor, dar şi pentru a preveni şi combate posibile fapte ilegale”.
”Pentru operativitate, sunt utilizate dispozitive mobile care folosesc aplicaţia eDAC, conectată la bazele de date relevante ale autorităţilor române şi a celor din Spaţiul Schengen”, subliniază comunicatul oficial.
În săptămâna 17-23.06.2024, poliţiştii de frontieră au efectuat peste 33.000 de verificări în aplicaţia eDAC, pentru stabilirea valabilităţii condiţiilor de călătorie şi a documentelor de călătorie ale persoanelor.
”În data de 19.06.2024, o patrulă mixtă, formată din poliţist de frontieră şi poliţist din cadrul Biroului Poliţiei Transporturi Aeriene din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Craiova a verificat un tânăr care intenţiona să călătorească în direcţia Italia, Roma. Deoarece acesta era neînsoţit, lucrătorii noştri l-au legitimat şi au constatat că este minor şi nu are 16 ani împliniţi. O situaţie asemănătoare a fost constatată şi pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, unde un minor neînsoţit a fost depistat în apropierea unei porţi de unde se îmbarcau pasagerii unei curse în directia Frankfurt”, arată Poliţia de Frontieră.
În ambele cazuri, celor doi minori nu le-a fost permisă ieşirea din ţară, fiind conduşi în zonele publice unde se aflau părinţii lor.
Şi poliţiştii de frontieră de pe Aeroportul Iaşi au verificat o persoană de sex feminin, cetăţean român, care o însoţea pe fiica sa minoră şi care doreau să călătorească în direcţia Charleroi – Belgia. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că mama nu deţine documente justificative pentru a ieşi din România împreună cu minorul, iar călătoria acestora a fost întreruptă.
”În data de 22 iunie a.c., patrulele Poliţiei de Frontieră din cadrul Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti care efectuau verificări în zona terminalului Schengen, au legitimat trei cetăţeni români care intenţionau să călătorească în direcţia Hamburg, respectiv Roma. În urma verificărilor efectuate în baza de date cu aplicaţia eDAC s-a constatat faptul că documentele prezentate de aceştia erau anulate. Lucrătorii noştri au reţinut actele în cauză, iar pentru că persoanele nu au deţinut alte documente de calătorie valabile, nu li s-a permis ieşirea din ţară”, menţionează Poliţia de Frontieră.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.