Poliţia Capitalei a deschis o anchetă în cazul maşinii căzute în Lacul Morii, stabilind până în prezent că autoturismul nu figurează ca fiind furat din ţară sau din străinătate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
Poliţia Capitalei a anunţat, marţi, că a deschis o anchetă în cazul maşinii căzute în Lacul Morii şi care a fost scoasă de către pompieri.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
”Se efectuează cercetarea la faţa locului, autoturismul urmând să fie ridicat şi transportat într-o locaţie ce aparţine DGPMB. Se efectuează verificari pentru a se stabili circumstantele în care autoturismul a ajuns în lac şi dacă a fost implicat în comiterea de fapte penale pe teritoriul României.”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Capitalei. 
 
Potrivit acestora, din verificarile efectuate de Serviciul Furturi Auto rezultă că maşina nu figurează sustrasă din ţară sau din străinatate.
 
Maşina a căzut în Lacul Morii la o distanţă de aproximativ 20 de metri de mal, în zona satului Roşu din judeţul Ilfov.

 

La faţa locului au fost trimise echipaje de pompieri, un echipaj de scafandri şi o ambulanţă SMURD.

Scafandrii au verificat autoturismul, dar nu au găsit persoane în interior, iar căutările continuă.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.