Poliţişti din Capitală, care în noaptea de sâmbătă spre duminică au organizat o acţiune al cărei scop a fost depistarea şoferilor aflaţi sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive, au aplicat 62 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 41000 de lei şi au constatat 5 infracţiuni la regimul rutier.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Acţiunea, desfăşurată noaptea de 22/23 Iunie  de către poliţiştii Brigăzii Rutiere a avut ca scop prevenirea accidentelor de circulaţie produse pe fondul conducerii vehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive.
„În urma controalelor efectuate,  poliţiştii rutieri au aplicat 62 de  sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 41000 de lei  şi au constatat 5 infracţiuni la regimul rutier”, informează, duminică, Poliţia Capitalei.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Două dintre infracţiuni vizează conducerea unui autovehicul sub influenţa substanţelor psihoactive; alte două sunt de conducere a unui autovehicul cu permisul suspendat iar o infracţune constatată este cea de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.
În sectorul 1 al Capitalei, poliţiştii au oprit un bărbat în vârstă de 36 de ani care conducea un autovehicul sub influenţa substanţelor psihoactive şi în perioada în care avea dreptul de a conduce suspendat.
„În urma testării preliminare efectuate cu aparatul DrugTest, au rezultat indicii cu privire la posibila prezenţa în organism a substanţelor interzise. Conducătorul autovehiculului a fost condus la sediul I.N.M.L. în vederea prelevării de mostre biologice, iar în cauză s-a deschis un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări in rem pentru săvârşirea  în concurs a infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 336 alin.2 şi art. 335 alin. 2 din Codul Penal”, precizează sursa citată.
În sectorul 3, un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost depistat la volan sub influenţa alcoolului, testele indicând o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool în aerul expirat.
Conducătorul autovehiculului a fost condus la sediul I.N.M.L. pentru prelevarea de mostre biologice, iar în cauză s-a deschis un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări in rem. De asemenea, o femeie în vârstă de 50 de ani a fost depistată în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din sectorul 1 al Capitalei sub influenţa băuturilor alcoolice, în urma testării aparatul alcooltest indicând o valoare de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Şoferiţa a fost sancţionată cu amendă în valoare de 1485 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
În cadrul acţiunii din acest weekend poliţiştii rutieri din Capitală au reţinut 17 permise de conducere: 10 pentru conducere sub influenţa alcoolului (contravenţie); 5 pentru infracţiunile la regimul circulaţiei pe drumurile publice, câte unu pentru neacordare de prioritate de trecere vehiculelor şi pentru nerespectarea culorii roşu a semaforului electric. Totodată, au fost reţinute 8 certificate de înmatriculare şi 2 seturi de plăcuţe cu numărul de înmatriculare pentru deficienţele tehnice constatate.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.