Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit, în urma unor controale făcute în două autocare, peste 3.800 de produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte inscripţionate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute. Valoarea produselor se ridică la aproximativ 305.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”În data de 05.04.2025, în jurul orei 23.30, lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Giurgiu, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 5D, au oprit pentru control un autocar. Mijlocul de transport circula pe ruta Turcia-România. Cu ocazia efectuării verificării asupra mijlocului de transport, colegii noştri au descoperit, în interiorul acestuia, 3.426 produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte, toate inscripţionate cu denumirea unor mărci protejate despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute”, a transmis Poliţia de Frontieră, duminică, într-un comunicat de presă.
 
Bunurile aparţineau unuia dintre pasageri, respectiv unui cetăţean turc, în vârstă de 29 de ani.
 
În urma unui al doilea control, poliţiştii de frontieră au depistat bunuri contrafăcute într-un alt autocar.
 
”În data de 06.04.2025, în jurul orei 01.30, lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Giurgiu, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 5D, au oprit pentru control un autocar care circula pe ruta Turcia-România. Cu ocazia efectuării verificării asupra mijlocului de transport, colegii noştri au descoperit, în interiorul acestuia, 411 produse (produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte), toate inscripţionate cu denumirea unor mărci protejate despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute. Acestea aparţineau unui pasager al autocarului, cetăţean turc, în vârstă de 32 ani”, a precizat Poliţia de Frontieră.
 
Toate bunurile descoperite, estimate la o valoare totală de aproximativ 305.090 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor urmând a fi introduse în camera de corpuri delicte a instituţiei, întrucât deţinătorii acestora nu au putut prezenta documente de provenienţă.
 
”În prezent, faţă de persoanele în cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, a arătat Poliţia de Frontieră.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.