Doi bărbaţi şi o femeie sunt cercetaţi, fiind acuzaţi de contrabandă cu tutun, după ce, începând cu luna august, au vândut cantităţi mari de tutun prin intermediul unei platforme online.
”La data da 7 noiembrie 2024 poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 6 au pus în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Ilfov şi Călăraşi, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu tutun. În urma verificărilor efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că trei persoane, doi bărbaţi, în vârstă de 32, respectiv 34 de ani şi o femeie, în vârstă de 28 de ani, în perioada august 2024 - prezent, prin intermediul unei platforme online, ar fi comercializat cantităţi considerabile de tutun, fără a deţine calitatea de antrepozitar fiscal autorizat şi fără a fi înregistrat legal”, a transmis, sâmbătă, Poliţia Capitalei.
Sursa citată a precizat că, în urma percheziţiilor, cele trei persoane au fost depistate şi conduse la audieri.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
De asemenea, a fost identificată cantitatea de aproximativ 100 de kilograme de tutun, cântare, dar şi mai multe înscrisuri.
”Faţă de bărbatul, în vârstă de 34 de ani a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar faţă de femeia, în vârstă de 28 de ani, magistraţii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Totodată, ieri, 8 noiembrie a.c., magistraţii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile şi faţă de bărbatul, în vârstă de 34 de ani”, a mai transmis sursa citată.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu tutun.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.