Un poliţist în vârstă de 55 de ani din judeţul Olt a murit în timp ce încerca să stingă un incendiu de vegetaţie.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt au anunţat, miercuri, că poliţiştii au fost sesizaţi marţi după amiază, despre faptul că un bărbat este inconştient pe un teren extravilan al comunei Pleşoiu.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din comuna Pleşoiu, a decedat în timp ce încerca să stingă un incendiu de vegetaţie uscată izbucnit pe un teren agricol, din comuna Pleşoiu. Trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, în vederea efectuării autopsiei şi a stabilirii cauzei decesului”, au transmis reprezentanţii IPJ Olt.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.
Conform unor surse judiciare, victima era poliţist la Biroul Imigrări Olt.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.