Un bărbat şi-a înjunghiat luni dimineaţă soşia, cu care se află în proces de divorţ, scena având loc într-o staţie de autobuz din Slatina.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, în dimineaţa de 16 august, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel la 112, de un bărbat de 43 de ani, cu privire la faptul că, în municipiul Slatina, pe strada Crişan, o femeie ar fi fost înjunghiată şi ar prezenta răni în zona gâtului şi a spatelui, iar agresorul a părăsit locul faptei.
"La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Slatina, care, din primele verificări, au constatat faptul că, în urma unui conflict spontan, un bărbat, de 41 de ani, în timp ce se afla în staţia de microbuz, ar fi lovit-o, cu un obiect tăietor-înţepător, pe soţia acestuia, cu care se află în proces de divorţ, aceştia fiind despărţiţi în fapt", a transmis IPJ Olt.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Femeia, în vârstă de 37 de ani, a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
Bărbatul a fost găsit de poliţişti la domiciliul sau, fiind dus la audieri.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.