Un muncitor care lucra la structura de rezistenţă a unor bazine, în comuna Slătioara, judeţul Olt, a murit la locul de muncă. I s-a făcut rău şi a căzut la pământ, neputând fi salvat de către echipele medicale venite în ajutor.
”Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în comuna Slătioara, a avut loc un accident de muncă. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din comuna Poboru, judeţul Olt, angajat al unei societăţi comerciale cu specific construcţii, în timp ce efectua lucrări la structura de rezistenţă a unor bazine de apă, a acuzat o stare de rău şi a căzut la pământ”, a transmis, luni, IPJ Olt.
Sursa citatăm a precizat că, în urma evenimentului, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de către personalul medical de pe ambulanţa sosită la faţa locului, fiind constatat decesul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina în vederea efectuării autopsiei şi a stabilirii cauzei decesului. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, a mai transmis sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.