O persoană a fost grav rănită în urma unui incendiu puternic care a izbucnit, luni seară, pe o proprietate din Chitila, unde flăcările au cuprins o locuinţă şi un centru pentru încărcarea buteliilor.
UPDATE: Incendiul a fost lichidat după aproape două ore
Incendiul a fost lichidat după aproape două ore, pompierii intervenind cu zece autospeciale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, incendiul a izbucnit la o proprietate de pe strada George Coşbuc din Chitila şi a cuprins două clădiri - o locuinţă şi un centru de încărcat butelii.
Conform sursei citate, în urma incendiului o persoană a fost grav rănită, suferind arsuri pe 80-90 la sută din suprafaţa corpului şi fiind preluată de o ambulanţă SMURD şi transportată la spital.
Incendiul, care a afectat o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi, a fost localizat în jurul orei 20.30. La faţa locului pompierii au intervenit cu zece autospeciale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.