Trei persoane au fost rănite, luni, într-un accident rutier produs în judeţul Neamţ, în care au fost implicate trei maşini cu şase ocupanţi.
”La ora 10:30, prin apel la 112, pompierii au fost înştiinţaţi despre producerea unui accident rutier în comuna Vânători Neamţ. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere şi o autospecială pentru descarcerare din cadrul Detaşamentului Târgu Neamţ şi un echipaj cu ambulanţă de la SAJ Târgu Neamţ”, a transmis, luni, ISU Neamţ.
Sursa citată a precizat că, ajunse la locul solicitării, forţele de intervenţie au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme în care se aflau şase persoane.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În urma evenimentului rutier persoană a rămas încarcerată. Pompierii au acţionat pentru descarcerarea unui bărbat în vârstă de 67 de ani, pasager într-un autoturism. Aceasta a fost preluat de echipajul SAJ şi transportat la CPU Târgu Neamţ”, a mai transmis sursa citată.
Militarii au acţionat şi pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.
Alte 2 persoane, au necesitat îngrijiri medicale.
Două femei de 49 şi 70 de ani au fost preluate de un echipaj de la SAJ în vederea transportului la CPU Târgu Neamţ.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.