Un puternic incendiu a izbucnit, marţi dimineaţă, la hala unei firme care prelucrează lemnul din judeţul Neamţ, iar flăcările au distrus 200 de metri pătraţi din acoperiş şi două utilaje.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a transmis că pompierii au fost solicitaţi să intervină, marţi, în jurul orei 5.00, în comuna Costişa, pentru stingerea unui incendiu produs la o hală a unui operator economic, ce are ca domeniu de activitate prelucrarea lemnului. 
“Incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperişul şi în interiorul unei hale de producţie, cu posibilitatea propagării la întreaga clădire şi la materialele lemnoase. Forţele de intervenţie au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Au ars aproximativ 200 de metri pătraţi din acoperişul halei (construit din lemn şi acoperit cu plăci de azbociment) şi s-au deteriorat două utilaje (prese hidraulice)”, a anunţat ISU Neamţ.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sursa citată a precizat că incendiul s-a produs, cel mai probabil din cauza scânteilor purtate de vânt şi căzute pe materiale combustibile.
Intervenţia pompierilor a durat aproximativ trei ore.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.