Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii din Neamţ, fiind acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu un minor de 14 ani care este instituţionalizat. De asemenea, el este cercetat şi pentru că l-a convins pe minorul de 14 ani să îi trimită materiale pornografice cu un alt minor, în vârstă de 15 ani.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ a transmis, vineri, că poliţiştii şi procurorii DIICOT au reţinut pentru 24 de ore un bărbat, pentru act sexual cu un minor şi pornografie infantilă.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“În cauză s-a reţinut că, în perioada ianuarie-martie 2023, bănuitul ar fi racolat o victimă, de 14 ani, instituţionalizată, şi, profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia, i-ar fi oferit diverse bunuri şi sume de bani, pentru a întreţine relaţii sexuale cu acesta. De asemenea, în aceeaşi perioadă, bănuitul ar fi determinat victima să realizeze şi să îi trimită materialele pornografice, în care apare o altă victimă, de 15 ani”, se arată în comunicat.
Bărbatul urmează să fie prezentat Tribunalului Neamţ cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.