Un incendiu puternic a izbucnit, luni după-amiază, într-un cartier de rromi din oraşul Sărmaşu, judeţul Mureş, unde trei case de mici dimensiuni au luat foc, la faţa locului fiind mobilizate două echipaje de pompieri şi un echipaj medical SMURD. În urma incendiului, nu au fost înregistrate victime.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş, Cristian Virag, a declarat, luni, pentru News.ro, că incendiul a izbucnit într-o zonă locuită de rromi din oraşul Sărmaşu, unde trei case de mici dimensiuni, lipite una de alta, au luat foc.
Virag a spus că la faţa locului au fost mobilizate două echipaje de pompieri cu autospeciale de stingere a incendiilor, dar şi un echipaj medical SMURD.
Potrivit sursei citate, în urma incendiului nu au fost înregistrate victime, iar la ora transmiterii acestei ştiri pompierii intervin pentru a stinge incendiului şi pentru a opri extinderea acestuia spre alte locuinţe din apropiere.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.