Peste două sute de monede antice, susceptibile a fi din era precreştină, au fost descoperite la Buftea de un deţinător de detector de metale.
”Astăzi, 29 mai.a.c., poliţiştii oraşului Buftea au fost sesizaţi în mod direct, de către o persoană, autorizată ca posesor al unui detector de metale, cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, a descoperit în Pădurea Râioasa, mai multe monede antice, care se aflau într-un vas de ceramică, şi despre care susţine că, datează din era precreştină (aproximativ sec.III î.Hr.)”, a transmis, sâmbătă seară, IPJ Ilfov.
Sursa citată a precizat că s-a procedat la inventarierea monedelor, stabilindu-se faptul că în vasul respectiv se aflau 139 tetradrahme şi 71 monede Ilyria- Apollonia.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Monedele descoperite urmează să fie predate în baza prevederilor legale în vigoare, autorităţilor competente din Buftea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.