Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a transmis un mesaj, vineri după-amiază, către autorităţile locale, în contextul fenomenelor meteo prognozate începând cu ziua de duminică. Fechet constată că ”de multe ori, la nivelul primăriilor localităţilor sub risc de inundaţii, avem probleme deosebite şi din cauza unor podeţe care nu sunt pregătite pentru o eventuală viitură sau poate chiar nişte şanţuri nedecolmatate”, iar în aceste condiţii recomandă autorităţilor locale să ia măsuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Toată lumea e în alertă. Suntem, spunem noi, pregătiţi pentru ziua de duminică, pe care o estimăm a fi cea mai grea, cel puţin în viitorul apropiat. Cred că e foarte important ca pe lângă tot ceea ce fac colegii de la Apele Române, de la ANM sau de la INHG, tot ce se întâmplă la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, de multe ori am constatat că, la nivelul primăriilor localităţilor sub risc de inundaţii, avem probleme deosebite şi din cauza unor podeţe care nu sunt pregătite pentru o eventuală viitură sau poate chiar nişte şanţuri nedecolmatate şi sunt lucruri care spun eu că s-ar putea face în acest interval scurt de timp, până duminică, în limita posibilităţilor primarilor şi împreună cu Apele Române să poată să intervină acolo unde e cazul”, a afirmat ministrul Mediului, vineri după-amiază, în videconferinţa cu prefecţii pe tema fenomenelor meteo şi hidrologice anunţate pentru perioada următoare.

Mircea Fechet anunţă că a recomandat ”o atenţie sporită” în zonele din judeţul Galaţi care au fost afectate şi în trecut de inundaţii, unde sunt ”multe secţiuni colmatate ca urmare a viiturilor din ultimele zile”.

Evenimente

30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

”Să concentrăm resurse pentru regularizarea de urgenţă şi decolmatarea acelor cursuri de apă pentru a avea secţiuni care să permită evacuarea unor scurgeri de pe versanţi sau a unor debite mai mari dacă va fi cazul. (...) Suntem bine coordonaţi, spun eu că avem toate informaţiile pentru a putea să acţionăm aşa cum trebuie începând de duminică dimineaţă” a adăugat Fechet.

Meteorologii anunţă că, de sâmbătă seara, în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei şi la munte vor fi ploi şi furtuni, fiind emis Cod galben.

De duminică dimineaţă, toată ţara se va afla sub incidenţa unui Cod galben de ploi şi vânt, iar vremea se va răci.

În nordul şi estul Olteniei, în Muntenia, în Carpaţii Meridionali şi Orientali va fi Cod portocaliu de ploi abundente, cu acumularea a 50-90 l/mp şi izolat peste 100 l/mp. Şi în Capitală, vremea se va răci de duminică şi vor fi ploi, temperatura maximă ajungând, luni, la 18 grade.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.