Pompierii din Harghita au fost sesizaţi că la roata unui autocar a izbucnit un incendiu. Autocarul transporta 33 de copii şi 4 cadre didactice care s-au autoevacuat şi nu au nevoie de îngrijiri medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Două echipaje de la Miercurea Ciuc au intervenit pentru stingerea incendiului.

”În municipiul Miercurea Ciuc, pe strada Braşovului, a fost anunţat faptul că la un autocar iese fum de la o roată. La faţa locului s-au deplasat 2 echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD. Echipajele ajunse la locul  evenimentului au constatat faptul că este vorba despre un autocar, în care se aflau 33 de copii şi 4 cadre didactice, care s-au autoevacuat”, a transmis ISU Harghita.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Nici copiii şi nici cadrele didactice nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Echipajul de pompieri a acţionat pentru răcirea cauciucului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.