Mehedinţi: Trafic rutier blocat între localităţile Malovăţ şi Colibaşi, după ce un autocamion încărcat cu pământ şi pietriş s-a răsturnat pe şosea/ Şoferul a fost rănit/ Circulaţia ar putea fi reluată după ora 16.00

Mehedinţi: Trafic rutier blocat între localităţile Malovăţ şi Colibaşi, după ce un autocamion încărcat cu pământ şi pietriş s-a răsturnat pe şosea/ Şoferul a fost rănit/ Circulaţia ar putea fi reluată după ora 16.00
FOTO ISU Mehedinti

Circulaţia rutieră este blocată, joi dimineaţă, pe DN 67 Drobeta Turnu Severin – Motru, între localităţile Malovăţ şi Colibaşi, din judeţul Mehedinţi, după ce un autocamion încărcat cu pământ şi pietriş s-a răsturnat pe şosea. Şoferul autotrenului a fost rănit. Poliţiştii rutieri estimează reluarea circulaţiei după ora 16:00.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă, joi dimineaţă, că traficul rutier este blocat pe DN 67 Drobeta Turnu Severin - Motru, între localităţile Malovăţ şi Colibaşi, din judeţul Mehedinţi, de un autocamion încărcat cu pământ şi pietriş care s-a răsturnat pe suprafaţa de rulare.

Potrivit sursei citate, în urma accidentului, conducătorul auto a suferit leziuni pentru care necesită îngrijiri medicale.

Poliţiştii rutieri estimează că circulaţia va fi reluată după ora 16:00.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră