Doi vârstnici din localitatea Jiana Veche, judeţul Mehedinţi, au fost salvaţi din casa care luase foc de către doi agenţi de poliţie, primii care ajunseseră la faţa locului. Ceoi doi soţi dormeau, fiind scoşi pe braţe din casa în flăcări de către poliţişti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”25 iulie 2023, ora 2.00, un apel de urgenţă avea să anunţe un incendiu la o locuinţă din localitatea Jiana Veche. Echipajul format din agent şef de poliţie Vîlvoi Elvis şi agent de poliţie Vlădica Daniel s-a deplasat de urgenţă la adresa indicată de dispecer. Când au ajuns acolo cei doi colegi au observat că focul se manifesta violent şi cuprinsese accesul în locuinţă”, a transmis, miercuri seară, IPJ Mehedinţi.

Sursa citată a precizat că cei doi poliţişti au spart o altă uşă pentru a putea pătrunde în locuinţă şi a vedea dacă se află vreo persoană.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Acolo, cei doi agenţi au înaintat prin fumul dens şi într-una din camere au găsit două persoane, o femeie de 72 de ani şi un bărbat de 74 de ani, care dormeau în momentul izbucnirii incendiului. Secundele se scurgeau, iar focul pusese stăpânire pe întreg imobilul, iar în acel moment Elvis şi Daniel s-au uitat unul la altul şi fără să-şi  spună ceva, amândoi au ştiu ce au de făcut: să îi salveze pe cei doi bătrâni”, a mai transmis sursa citată.

Cei doi poliţişti i-au luat în braţe pe cei doi vârstnici şi i-au scos din interiorul locuinţei.

”La faţa locului a fost solicitat un echipaj medical care i-a evaluat cele două persoane, neimpunându-se transportul la spital”, a mai transmis sursa citată.

Pompierii prezenţi la eveniment au lichidat incendiul.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.