Unul dintre cetăţenii români răniţi în accidentul din Ungaria a fost externat, ceilalţi patru fiind în stare stabilă. Un consul român s-a deplasat, duminică, la unitatea medicală în care sunt internaţi, pentru a-i vizita şi pentru a le acorda asistenţă consulară. De asemenea, se fac demersuri pentru repatrierea trupurilor celor trei persoane decedate în accident, au anunţat prezentantanţii Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
Potrivit MAE, în microbuzul implicat, sâmbătă, în accidentul produs pe raza localităţii Szolnok-Ungaria, se aflau opt cetăţeni români, dintre care trei au decedat şi cinci au fost răniţi.
Cei cinci cetăţeni români răniţi au fost transportaţi la o unitate medicală din proximitate, pentru îngrijiri medicale. Unul dintre aceştia a fost externat, iar ceilalţi patru au fost supuşi unor investigaţii medicale amănunţite, starea lor de sănătate fiind stabilă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Duminică, un consul s-a deplasat la unitatea medicală în care sunt internaţi cetăţenii români, pentru a-i vizita şi pentru a le acorda asistenţă consulară.
”În ceea ce priveşte cetăţenii români care au decedat în urma accidentului, oficiul consular a întreprins demersurile necesare pentru notificarea autorităţilor competente şi a familiilor, în vederea repatrierii trupurilor neînsufleţite”, a precizat MAE.
Consulatul General al României la Szeged gestionează cu prioritate cazul, menţine în permanenţă legătura cu autorităţile locale, cu unităţile medicale în care se află internaţi cetăţenii români şi acordă întreaga asistenţă consulară.
Un microbuz înmatriculat în România a fost implicat, sâmbătă, într-un accident în Ungaria, la aproape 150 de kilometri de graniţa cu România.
Autovehiculul s-a ciocnit cu un autocar înmatriculat în Ungaria, iar în urma impactului trei persoane au murit pe loc.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.