O echipă a Salvamont Maramureş intervine, marţi seară, pentru recuperarea a doi tineri, cetăţeni ucraineni, din Munţii Maramureşului, după ce aceştia au fost localizaţi de reprezentanţii STS
Potrivit Salvamont Maramureş, o acţiune este în derulare în Munţii Maramureşului, în apropierea vârfului Mezipotoki, pentru recuperarea a doi cetăţeni ucrainieni, în vârstă de 21 şi 23 de ani.
”După eforturi îndelungate, cei doi au reuşit să fie localizaţi de colegii de la STS Maramureş şi STS Bistriţa. Speriaţi fiind, aceştia au refuzat să coopereze cu autorităţile, dar ulterior s-a reuşit obţinerea coordonatelor acestora”, au arătat salvamontiştii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Astfel, o echipă a Salvamont Maramureş, împreună cu o echipă a Poliţiei de Frontieră Poienile de sub Munte din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei, au pornit către cetăţenii ucraineni. Ei au fost găsiţi şi, după ce li s-a evaluat starea de sănătate, sunt pregătiţi pentru extragere şi vor fi coborâţi din munte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.