Fumatul în loc nepermis este cauza probabilă a incendiului care a cuprins un depozit de deşeuri din carton şi hârtie din Satu Mare, incendiu în timpul căruia patru pompieri au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind duşi la spital. Aceasta este concluzia unei comisii care a făcut cercetări cu privire la cauza izbucnirii focului. Incendiul a cuprins 9000 de metri pătraţi şi a fost stins după 28 de ore.
”A fost stabilită cauza de producere a incendiului izbucnit la data de 11.07.2024, la centrul de colectare deşeuri din hârtie, carton şi mase plastice, situat pe strada Magnoliei, municipiul Satu Mare. (...) Comisia de cercetare a stabilit cauza probabilă de producere a incendiului ca fiind efect termic (ţigară), împrejurarea determinantă - fumatul în locuri nepermise”, informează, sâmbătă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare.
Focul a izbucnit joi la o hală a unui operator economic care se ocupă cu colectarea deşeurilor din carton şi hârtie. Incendiul s-a extins şi la o a doua hală, bilanţul pompierilor arătând că au ars deşeuri din mase plastice, hârtie şi carton pe o suprafaţă de aproximativ 9000 de metri pătraţi, aproximativ 4000 de metri pătraţi în cele două hale şi 5000 de metri pătraţi pe platforma exterioară acestora.
Incendiul a fost lichidat după aproape 28 de ore, acţiunea de stingere începând în ziua de 11 iulie la ora 14:49 şi fiind finalizată a doua zi, la ora 18:30. În timpul intervenţiei, din cauza temperaturilor extrem de ridicate şi a efortului intens, patru pompieri au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind duşi la unitatea de primiri urgenţe.
Pentru stingerea incendiului au intervenit 16 autospeciale din mai multe judeţe: 8 autospeciale de stingere cu apă şi spumă din cadrul ISU Satu Mare, 2 din cadrul ISU Maramureş şi 2 din cadrul ISU Bihor, 3 autospeciale de la serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, aparţinând SVSU Ardud, Moftin şi Păuleşti şi o autospecială de stingere cu o capacitate de 20.000 de litri, aparţinând aeroportului Satu Mare. În acţiunea de stingere au fost de asemenea angrenate 2 ambulanţe SMURD, 2 ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, 4 autospeciale de prima intervenţie şi comandă, 3 încărcătoare frontale, la operaţiune participând, în total 90 de subofiţeri, maiştri militari şi soldaţi, 9 ofiţeri şi 15 pompieri voluntari de la serviciile voluntare.
Sâmbătă după amiază un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare asigură zona pentru înlăturarea focarelor ascunse si eliminarea posibilităţilor de reaprindere.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.