Un puternic incendiu a izbucnit vineri dimineaţă la acoperişul unei locuinţe din Medgidia, iar din cauza vântului puternic flăcările s-au extins apoi la alte nouă case, în care locuiau 43 de persoane. La faţa locului intervin peste 40 de pompieri. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, nu există persoane rănite, însă un om a suferit un atac de panică şi a fost transportat la spital.
UPDATE - Incendiul s-a extins la alte nouă case, în care locuiesc peste 40 de persoane
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Incendiul izbucnit la o locuinţă din Medgidia s-a extins, din cauza vântului puternic, la alte nouă case, în total fiind afectate zece gospodării în care locuiau 18 familii, respectiv 43 de persoane.
La faţa locului se află şi reprezentanţi ai Primăriei Medgidia, care îi vor prelua pe cei care locuiau în casele distruse de flăcări, urmând să le asigure cazare.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Anca Chiriţă, a precizat că cele zece locuinţe se află în câmp, fiind vorba despre barăci care sunt lipite una de cealaltă.
Intervenţia pompierilor nu s-a încheiat, însă focul a fost localizat, la faţa locului intervenind peste 40 de pompieri, a mai spus sursa citată.
În urma incendiului nu s-au înregistrat victime, o singură persoană suferind un atac de panică şi fiind transportată la spital.
Incendiu puternic la o locuinţă din Medgidia; o persoană a suferit atac de panică
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină vineri dimineaţa, în jurul orei 6.00, la un incendiu izbucnit în zona Ciment din Medgidia.
În momentul în care echipele de intervenţie au ajuns la faţa locului, incendiul afectase o casă pe o suprafaţă de aproximativ 40-50 de metri pătraţi, trei detaşamente de pompieri, cu cinci autospeciale, intervenind iniţial pentru stingerea flăcărilor. Apoi, numărul a fost suplimentat, ajungându-se la şapte autospeciale de la patru detaşamente.
În urma incendiului, o persoană a suferit atac de panică, fiind preluată de ambulanţă şi transportată la spital.
Din cauza vântului puternic, există riscul ca focul să se extindă şi la locuinţele învecinate, au spus reprezentanţii ISU Dobrogea.
În prezent, intervenţia pompierilor este în desfăşurare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.