Pompierii au intervenit, miercuri seară, pentru singerea unui incendiu care a izbucnit la un frigider dintr-un supermarket din Aleşd, judeţul Bihor. Angajaţii şi clienţii s-au autoevacuat.
”În această seară, în jurul orei 19.20, un apelant al numărului unic 112 sesiza faptul că ieşea fum din spatele unui frigider dintr-un supermarket de pe strada Ciocârliei din Aleşd, precizând totodată că personalul şi clienţii s-au autoevacuat”, a transmis, miercuri seară, ISU Bihor.
Sursa citată a precizat că la faţa locului au fost mobilizate de urgenţă, trei echipaje de pompieri din cadrul Staţiei Aleşd, din care două de stingere şi unul de paramedici.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Până la sosirea forţelor de intervenţie, apelantul, un angajat al supermarketului, a intervenit cu stingătoare din dotare pentru stingerea incendiului. Pompierii au acţionat cu un stingător pentru lichidarea completă a acestuia şi au procedat la evacuarea fumului”, au mai precizat pompierii.
Cauza probabilă este în curs de cercetare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.