Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, într-un apartament dintr-un bloc din municipiul Târgu Mureş. Pompierii care au intervenit pentru stingerea focului au găsit, în locuinţă, o persoană carbonizată. Deşi incendiul s-a manifestat cu degajări de fum, nu a fost nevoie de evacuarea locatarilor din bloc.
Focul a izbucnit într-un imobil situat pe strada Violetelor din municipiul Târgu Mureş. La faţa locului au fost trimise două autospeciale de stingere, o autoscară mecanică de lucru şi salvare de la înălţimi, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi două ambulanţe SMURD dintre care una cu medic din cadrul Detaşamentului Târgu Mureş.
Salvatorii au constatat că incendiul s-a manifestat cu degajări de fum în interiorul apartamentului, fără a fi nevoie de evacuarea locatarilor din celelalte apartamente.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În urma incendiului, o persoană a murit, fiind găsită carbonizată în interiorul apartamentului. Potrivit Poliţiei judeţene Mureş, este vorba despre un bărbat de 84 de ani. Cadavrul urmează a fi preluat şi transportat la Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş, în vederea efectuării necropsiei.
Poliţia Mureş precizează că în urma incendiului a fost deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă şi ucidere din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanţelor în care a izbucnit focul.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.