Pompierii au intervenit, sâmbătă seară, cu mai multe autospeciale, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în balconul unui apartament situat la etajul al optulea al unui bloc din Cluj-Napoca. Nu s-au înregistrat victime.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit ISU Cluj, incendiul a izbucnit într-un apartament situat la etajul 8 al unui bloc de locuinţe de pe Calea Floreşti din municipiul Cluj-Napoca, acolo intervenind pompierii din cadrul Detaşamentelor 2 şi 1 cu trei autospeciale pentru stingerea incendiilor, două autoscări şi, preventiv, un echipaj SMURD.
”În momentul sosirii echipajelor operative, balconul apartamentului era cuprins în totalitate de flăcări, cu pericol de extindere la faţada blocului şi către interiorul apartamentului. Pompierii au acţionat imediat pentru stingerea flăcărilor, astfel încât a fost împiedicată propagarea acestora mai departe de limitele în care au fost găsite. Nu au fost persoane care să solicite consult medical şi nu a fost necesare măsuri de evacuare a locatarilor din bloc”, a arătat sursa citată.
Cauza incendiului urmează să fie stabilită.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.