Poliţiştii din judeţul Ilfov au deschis un dosar de cercetare penală, după ce au fost sesizaţi că un bărbat distruge bănci într-un parc din Dobroeşti, incidentul fiind filmat. Pe imaginile postate pw reţelele de socializare se vede cum mai multe femei se ceartă, se pare din cauza faptului că mai mulţi copii ar fi făcut gălăgie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Sursa: Facebook / Dobroesti / Ghita Pusculita

Imaginile distribuite pe Facebook arată cum două femei se ceartă, în timp ce un bărbat distruge băncile.

”Cum vă permiteţi aşa ceva, doamnă? Ne cunoaştem?”, strigă una dintre femei, care pare a fi împreună cu bărbatul care distruge băncile.

”Dacă aud altă dată, intru în casă peste voi”, spune, la rândul său, bărbatul.

Ambele femei ameninţă cu chemarea Poliţiei.

”Aici nu este teren de fotbal”, mai spune prima femeie, în timp ce în imagini se văd mai multe femei în zonă şi se aude un copil plângând.

Cel care a postat imaginile pe Facebook a postat şi mesajul: ”Un domn deranjat de copii în parc că fac gălăgie”.

IPJ Ilfov a anunţat că a fost sesizat în legătură cu incidentul.

”La data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 19:36 Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat prin apel 112, cu privire la faptul că, apelantul a fost ameninţat cu un briceag, de către un bărbat, care a şi distrus 2 bănci din lemn, montate într-un complex rezidenţial, din localitatea Dobroeşti. Poliţiştii oraşului Pantelimon s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat  bărbatul bănuit de comiterea faptelor, respectiv un cetăţean turc, în vârstă de 43 de ani”, a transmis IPJ Ilfov.

Poliţiştii din Pantelimon  efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

 

Ghita Pusculita

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.