Poliţia Română anunţă că tânărul suspectat de uciderea unui student marocan şi a prietenei acestuia, la Iaşi, a fost prins la Roma, în urma cooperării cu autorităţile din Italia.
Tânărul suspectat că i-a ucis pe cei doi tineri din Iaşi fusese dat în urmărire de către poliţişti. El este acuzat de omor şi a fost arestat în lipsă.
Poliţia Română a anunţat, luni, că a fost dat în urmărire El Bourkadi Ahmed Sami, cetăţean canadian născut în 25-06-2001, domiciliat în judeţul Iaşi.
Pe numele său a fost emis un mandat de arestare.
”S-a luat măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile pentru comiterea infracţiunii de omor”, a transmis Poliţia Română.
Autorităţile au publicat şi semnalmentele tânărului: înălţime 1,70 m; faţă ovală, ochi negri; ten măsliniu, păr negru. Tânărul poarta barbă.
Tânărul, de origine marocană, este student la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi.
Surse oficiale afirmă că suspectul s-ar fi prezentat la spital pentru a fi pansat, după care ar fi fugit din ţară.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.