Şaizeci şi nouă de percheziţii la persoane bănuite de infracţiuni economice au avut loc în ultimele două săptămâni, iar în urma acestor acţiuni au fost instituite măsuri asiguratorii de peste 3,7 milioane de leI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române au anunţat că poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au făcut, în perioada 29 decembrie 2023 – 11 ianuarie 2024, şase acţiuni de amploare. 
“Astfel, în perioada 29 decembrie 2023 – 11 decembrie 2024, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au pus în aplicare 69 de mandate de percheziţie domiciliară şi 11 mandate de aducere. Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de 3.724.100 de lei. Totodată, au fost indisponibilizate 2.200 de ţigarete, 220.111 lei, 78.750 de euro, 11.230 de dolari, precum şi alte bunuri, în valoare de 20.151 de lei”, au precizat reprezentanţii IGPR. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Într-o astfel de acţiune, la data de 11 ianuarie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, au făcut 26 de percheziţii domiciliare, în judeţele Argeş şi Maramureş, la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi fraudă informatică.  
“Din cercetări s-a stabilit că, în perioada 2017 – 2023, mai multe localuri de alimentaţie publică, din judeţul Argeş, ar fi omis să evidenţieze, în documentele contabile şi în alte documente legale, operaţiunile comerciale efectuate, inclusiv prin utilizarea necorespunzătoare a unui soft informatic de gestiune, în scopul înregistrării doar parţiale a încasărilor în evidenţele contabile”, a menţionat sursa citată. 
Treizeci de persoane au fost duse la sediul poliţiei, pentru audieri, iar o persoană a fost reţinută, pentru 24 de ore.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.