Liderii a două grupări organizate implicate în trafic de droguri, spălare de bani, operaţiuni cu substanţe dopante de mare risc au fost prinşi în Spania. Grupările pe care le conduceau au fost destrucgturate în urma unor acţiuni desfăşurate în 2 aprilie şi 9 mai, de BCCO Cluj şi de DIICOT, soldate cu arestarea preventivă a 18 persoane şi cu confiscarea unor cantităţi importante de substanţe anabolizante, dar şi precursori de droguri şi substanţe cu efect psihoactiv, precum şi a peste 1.700.000 de lei, 400.000 de euro şi 7 autoturisme, cu o valoare estimată de peste 600.000 de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”La data de 17 iulie 2024, prin coordonarea de la nivelul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, cu sprijinul Ataşatului de Afaceri Interne al Poliţiei Spaniole la Bucureşti, Unitatea specializată în localizarea persoanelor urmărite din cadrul Poliţiei Naţionale Spaniole a reuşit localizarea şi reţinerea, în localitatea Alicante, a doi cetăţeni români, urmăriţi internaţional. Pentru unul dintre aceştia există un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani şi 7 luni, pentru comiterea unor infracţiuni de trafic de droguri şi constituirea unui grup infracţional organizat, iar pentru cel de-al doilea a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, în lipsă, fiind urmărit internaţional”, anunţă joi IGPR.
 
Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank
Cele două persoane ar fi liderii unor grupări destructurate prin acţiuni anterioare. 
 
Aceştia urmează a fi aduşi în ţară, conform procedurilor legale.
 
La 2 aprilie 2024, respectiv 9 mai 2024, au avut loc două acţiuni de amploare, desfăşurate de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., prin care au fost destructurate două grupări implicate în trafic de droguri, spălare de bani, operaţiuni cu substanţe dopante de mare risc, operaţiuni ilegale cu precursori de droguri şi grup infracţional organizat, în urma cărora a fost dispusă, de Tribunalul Cluj, arestarea preventivă a 18 persoane.
 
De asemenea, au fost confiscate şi cantităţi importante de substanţe anabolizante, dar şi precursori de droguri şi substanţe cu efect psihoactiv, precum şi peste 1.700.000 de lei, 400.000 de euro şi 7 autoturisme, cu o valoare estimată de peste 600.000 de euro.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.