Poliţiştii au intervenit, duminică, la peste 2.700 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Pentru ilegalităţile depistate au fost aplicate aproape 10.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de pestre trei milioane de lei. De asemenea, poliţiştii rutieri au constatat 150 de infracţiuni la regimul rutier, fiind reţinute 489 de permise de conducere.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), duminică, aproape 8.000 de poliţişti au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 357 de acţiuni şi s-a intervenit la 2.734 de evenimente, dintre care 2.277 au fost sesizate prin SNUAU 112.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În urma activităţilor, au fost constatate 709 infracţiuni, dintre care 130 au fost constatate în flagrant delict. De asemenea, au fost depistate şase persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 19 măsuri restrictive de libertate.
Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 9.981 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 3.335.500 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 10.200 de lei.
De asemenea, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 150 de infracţiuni la regimul rutier. Au fost reţinute 489 de permise de conducere şi au fost retrase 169 de certificate de înmatriculare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.