Cinci persoane, suspectate într-un dosar de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism, folosirea prostituţiei infantile şi lipsire de libertate în mod ilegal, au fost reţinute de procurorii DIICOT.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”La data de 16 ianuarie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi, au efectuat 8 percheziţii domiciliare, în judeţul Iaşi, într-o cauză vizând săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism, folosirea prostituţiei infantile şi lipsire de libertate în mod ilegal”, a transmis, miercuri, IGPR.

Sursa citată a precizat că, pe parcursul anului 2023, un bărbat ar fi recrutat două persoane minore, în scopul exploatării sexuale.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Acesta, împreună cu alte 3 persoane, cercetate în cauză, ar fi obligat-o pe una dintre minore, de 16 ani, să practice prostituţia în beneficiul lor, transportând-o în diverse locaţii, identificând clienţi şi primind sumele de bani rezultate din activitatea infracţională”, a precizat sursa citată.

Un alt bărbat ar fi întreţinut raporturi sexuale contra cost cu una dintre minore, despre care ar fi cunoscut că practică prostituţia, iar ulterior, prin constrângere fizică, ar fi împiedicat-o să părăsească imobilul în care s-ar fi aflat, lipsind-o astfel de libertate, în mod ilegal.

”De asemenea, unul dintre bărbaţi ar fi determinat şi înlesnit unei  persoane majore practicarea prostituţiei, negociind cu mai mulţi clienţi preţul prestaţiilor sexuale şi însuşindu-şi o parte din foloasele materiale realizate. Cercetările au relevat şi faptul că un alt bărbat, cercetat în cauză, ar fi recrutat o altă persoană majoră, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acesteia şi, după ce ar fi adopăstit-o într-un imobil situat în municipiul Roman, ar fi obligat-o să practice prostituţia, în folosul său”, mai arată poliţiştii.

Marţi, 5 persoane au fost reţinute, iar una plasată sub control judiciar.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.