Un bărbat care a intrat cu forţa în casa unei femei din Răducăneni, judeţul Iaşi, şi, sub ameninţare, a violat-o, a fost arestat preventiv. Bărbatul a şi furat bani din casa victimei, fiind găsit a doua zi în Bucureşti.
”Poliţiştii Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Răducăneni efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol, lipsire de libertate în mod ilegal şi tâlhărie. Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile”, a transmis, vineri, IPJ Iaşi.
Din cercetări a rezultat faptul că, la data de 07 martie, bărbatul, de 45 ani, ar fi pătruns fără drept în locuinţa unei femei din comuna Răducăneni, unde sub ameninţarea cu acte de violenţă, ar fi violat-o şi ar fi deposedat-o de bani în lei şi în valută.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”După ce ar fi comis fapta, bărbatul a părăsit localitatea, fiind depistat, la data de 08 martie ac, în urma colaborării dintre poliţiştii ieşeni şi cei bucureşteni, pe raza municipiului Bucureşti”, au mai transmis poliţiştii.
În baza mandatului de aducere emis pe numele său, bărbatul a fost condus la cercetări, iar în baza probatoriului administrat în cauză, la data de 09 martie ac, a fost reţinut de poliţiştii Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Răducăneni pentru 24 de ore şi introdus în Arestul IPJ Iaşi.
La aceeaşi dată, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi instanţei, aceasta din urmă dispunând arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.