Un bărbat din Galaţi şi cei doi fii ai săi au fost reţinuţi de procurorii DIICOT, fiind suspectaţi că au format o grupare specializată în trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism. Cei trei sunt bănuiţi că au trimis să se prostitueze mai multe tinere, inclusiv minore.
Cei trei bărbaţi din Galaţi, tatăl şi cei doi fii ai acestuia, au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru că ar fi constituit un grup infracţional care s-a ocupat cu racolarea, transportul şi adăpostirea a şase tinere, patru majore şi două2 minore, pe care le-au exploatat, obligându-le să se prostitueze în România şi în Spania.
De asemenea, cei trei şi-ar fi trimis inclusiv concubinele să se prostitueze.
Cei trei au fost reţinuţi la finalul a şase percheziţii desfăşurate, joi, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciului Teritorial Galaţi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi.
”În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate atât bunuri care servesc la întregirea probatoriului administrat în cauză (telefoane mobile, cartele telefonice, formulare de transfer monetar, etc), bunuri care au fost utilizate la comiterea infracţiunilor cât şi bunuri care au fost achiziţionate cu sume provenite din activităţile infracţionale (două autovehicule de lux în valoare de aproximativ 170 de mii de euro, trei imobile, suma de 50.000 euro cash)”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Concomitent, în cadrul cooperării judiciare internaţionale, lucrătorii din cadrul Corpului Naţional de Poliţie au efectuat, pe teritoriul Spaniei, o percheziţie domiciliară, fiind vizat un membru al grupării infracţionale.
În cursul zilei de vineri, cei trei inculpaţi vor fi prezentaţi Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.