Un bărbat de 36 de ani din judeţul Dolj a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce şi-a omorât tatăl, pe care l-a lovit în cap cu un corp dur. Victima a fost transportată la spital, unde a murit după câteva ore.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat, duminică, faptul că poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Coşoveni au fost sesizaţi, de către reprezentanţii unui spital din Craiova, cu privire la faptul că un bărbat, de 77 de ani, din Coşoveni, a fost preluat de la domiciliu şi transportat la unitatea medicală, în stare de inconştienţă, având o lovitură la nivelul capului.
Poliţiştii au precizat că după câteva ore, bărbatul a murit. 
”Din cercetările efectuate, s-a stabilit că, în seara zilei de 13 decembrie, în jurul orei 21.00, în timp ce se aflau în curtea locuinţei comune, din comuna Malu Mare,  sat Prejba, bărbatul de 77 de ani, ar fi fost agresat fizic, prin lovire cu un obiect contondent, în zona capului, de către fiul acestuia, un bărbat de 36 de ani, din aceeaşi localitate”, au afirmat poliţiştii.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat apoi Tribunalului Dolj care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.