Un şofer care a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor a fost urmărit de agenţii care s-au văzut nevoiţi să tragă mai multe focuri de armă, după ce unul dintre pasageri a devenit recalcitrant. Conducătorul autoturismului nu avea permis de conducere şi consumase alcool.
Incidentul a avut loc, marţi, în municipiul Calafat din judeţul Dolj.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism ce circula pe drumurile publice, din municipiul Calafat. Acesta a refuzat să oprească, fiind urmărit pe strada 1 Decembrie, unde a fost oprit de poliţişti”, a transmis IPJ Dolj.
Şoferul a refuzat să se legitimeze, iar unul dintre cei doi pasageri a devenit recalcitrant. Poliţiştii s-au văzut nevoiţi să tragă focuri de armă.
”Conducătorul auto a refuzat să se legitimeze, iar alti doi bărbaţi, de 30 şi 40 de ani, aflaţi ca pasageri în autoturism, au devenit recalcitranţi. Pe fondul actelor de violenţă ale bărbatului de 40 de ani, din municipiul Băileşti, asupra poliţiştilor, un poliţist a efectuat un foc de avertisment în plan vertical şi, dat fiind faptul că a continuat să se manifeste agresiv, pentru a opri agresiunea şi pericolul iminent, poliţistul a executat alte două focuri în direcţia membrelor inferioare, bărbatul fiind preluat şi escortat la spital, pentru îngrijiri medicale”, a mai precizat IPJ Dolj.
Poliţiştii au constatat că şoferul care nu a oprit la semnal nu avea permis de conducere şi consumase alcool.
”Conducătorul auto a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Calafat, unde s-a stabilit faptul că nu posedă permis de conducere, având o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au adăugat reprezentanţii IPJ Dolj.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.