O casieră a Companiei de Apă Oltenia a fost reţinută pentru 24 de ore, după ce şi-a însuşit din fondurile companiei suma de 680.000 de lei. Ea ar fi încercat să ascundă acest lucru şi a înregistrat în contabilitate date nereale referitoare la plata banilor către angajaţii instituţiei.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că o femeie de 56 de ani, din Craiova, este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi fals informatic.
”În fapt, în urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat faptul că, în perioada iunie - decembrie 2023, femeia, în calitate de casier în cadrul unei instituţii publice, şi-ar fi însuşit în interes propriu suma de 680.000 de lei. Pentru a ascunde suma de bani delapidată, persoana în cauza ar fi procedat la înregistrarea în sistemul integrat de contabilitate a instituţiei publice date nereale referitoare la plata acesteia, către angajaţii instituţiei, cu titlul de ajutoare sociale, plată care în realitate nu a avut loc”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Femeia a fost dusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj şi urmează să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru luarea unei măsuri preventive.
Femeia respectivă este angajată la Compania de Apă Oltenia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.