Două persoane au murit şi alte trei sunt grav rănite în urma unui accident rutier produs marţi dimineaţă pe drumul naţional 67, în judeţul Vâlcea, unde un autoturism şi o dubă s-au ciocnit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Cătălin Popescu, accidentul a avut loc între localităţile Râmnicu Vâlcea şi Horezu, la ora 5 şi 53 de minute.

Primele date de la locul accidentului arată că un autoturism şi o dubă s-au ciocnit violent, iar în urma accidentului doi oameni au murit pe loc iar alţi trei sunt răniţi, starea acestora fiind gravă. Şoferul dubei a pierdut controlul direcţiei de mers într-o curbă, iar autovehiculul a pătruns pe contrasens şi s a ciocnit frontal cu autoturismul, au precizat reprezentanţii poliţiei judeţene Vâlcea.

Mai multe ambulanţe de la Serviciul judeţean Vâlcea precum şi echipajele de descarcerare din cadrul ISU au intervenit la faţa locului.

Ancheta poliţiei va stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.