Doi bărbaţi de 17 şi 27 de ani care au agresat agenţii de pază dintr-un supermarket din Voluntari, în urma unui scandal, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 21:18, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, într-un supermarket din oraşul Voluntari, mai multe persoane s-ar fi bătut. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii oraşului Voluntari pentru efectuarea activităţilor din competenţă, unde au constatat că 2 bărbaţi, agenţi de pază la supermarketul respectiv, ar fi fost agresaţi fizic de alţi 2 bărbaţi, pe fondul neachitării unui produs, de către o femeie, care se afla împreună cu cei 2 prezumtivi agresori”, a transmis, vineri, IPJ Ilfov.

Sursa citartă a precizat că echipajele medicale sosite la faţa locului au acordat îngrijiri medicale celor două victime, după care le-au transportat la două unităţi spitaliceşti, din Bucureşti, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În cadrul activităţilor specifice procedurale, poliţiştii din Voluntari au identificat 2 bărbaţi, de 27 şi 17 ani, bănuiţi de comiterea faptelor de lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar, în urma probatoriului administrat, au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, faţă de aceştia”, a mai transmis sursa citată.

Vineri, cei doi bărbaţi, de 27 şi 17 ani, au fost prezentaţi procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea care a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cauză fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, faţă de aceştia.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.