Fabrica de mobilă şi depozitul de mase plastice din Baloteşti distruse de incendiul puternic izbucnit marţi seară nu aveau autorizaţie de securitate la incendiu, nu existau sisteme de alarmare în caz de incendiu şi nici instalaţii de apărare împotriva acestora, la ultimul control fiind constatate 17 nereguli pentru care a fost acordată o amendă în valoare de 15.500 de lei, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.
"Depozitele se încadrează în categoria construcţiilor care se supun procesului de avizare-autorizare privind securitatea la incendiu. Legislaţia prevede dotarea spaţiilor cu instalaţii de detecţie, semnalizare, alarmare în caz de incendiu, precum şi instalaţie automată de stingere", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.
Potrivit acestuia, în urma unor controale făcute la cele două depozite de către inspectorii de prevenire, în iunie anul trecut, s-au constatat mai multenereguli, astfel că inspectorii au dat o amendă de 17.500 de lei. În septembrie 2016, ca urmare a deficienţelor semnalate, Detaşamentul de pompieri Otopeni a făcut o recunoaştere în teren pentru identificarea problemelor, având în vedere "starea potenţial generatoare de risc" în care se aflau depozitele.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La ultimul control, făcut în 30 martie 2017, au fost constatate 17 nereguli, sancţionate cu amendă de 15.500 de lei. P
Conform ISU, depozitele nu aveau autorizaţie de securitate la incendiu, nu era asigurată separarea dintre depozite, nu aveau sisteme de detectare, semnalizare, alarmare a incendiilor şi nici mijloace tehnice şi instalaţii de apărare împotriva incendiilor. "Construcţia nu se încadrează în categoria de construcţii pentru care se poate dispune măsura de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor, conform HG 915/2015", a precizat Daniel Vasile.
Incendiul nu a fost stins nici până la această oră, iar la faţa locului mai acţionează cinci autospeciale. Daniel Vasile a precizat că mai sunt câteva focare şi flăcări reduse ca înălţime, în zona centrală a halei. "Va urma şi etapa de pătrundere în interior cu utilaje care să îndepărteze elemente de construcţii arse, pentru stingerea jarului", a subliniat el.
Incendiul a izbucnit marţi seară, în jurul orei 19.00, în comuna Baloteşti, la o fabrică de mobilă şi s-a extins apoi la o hală în care erau depozitate mase plastice, iniţial fiind cuprinsă de foc o suprafaţă de aproximativ 3.000 de metri pătraţi. Doi bărbaţi au primit îngrijiri medicale la faţa locului, unul suferind un atac de panică, iar altul inhalând fum. Flăcările au depăşit 10-15 metri deasupra acoperişului, la faţa locului intervenind zece autospeciale de stingere, o autoscară, o maşină de descarcerare şi un punct mobil de comandă al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov. În timpul incendiului, în interiorul halelor au avut loc explozii succesive ale substanţelor care erau depozitate acolo şi s-a luat în calcul inclusiv evacuarea locuitorilor din zonă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.