O explozie s-a produs, vineri seară, la o locuinţă din Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa, deflagraţia fiind urmată de un incendiu. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale, focul fiind localizat. Trei persoane au suferit arsuri şi primesc îngrijiri medicale.
Potrivit ISU Dâmboviţa, pompierii au fost solicitaţi, la ora 23:24, pentru a interveni la o explozie urmată de un incendiu, pe strada Liliacului nr. 11 din localitatea Tărtăşeşti.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă intervin Detaşamentul Titu - Garda de intervenţie Răcari cu 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, Detaşamentul Titu - Garda de intervenţie Titu cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi 3 ambulanţe SAJ.
”La momentul sosirii echipajelor la locul intervenţiei, acestea au constatat faptul că incendiul se manifestă generalizat la acoperişul locuinţei pe o suprafaţa de aproximativ 170 mp. Totodată, au fost identificate 3 victime care prezintă arsuri în urma incendiului. La acest moment, situaţia se prezintă astfel: se acordă îngrijiri medicale celor 3 persoane cu arsuri de către echipajele medicale; incendiul este localizat şi se acţionează pentru lichidarea incendiului”, a transmis ISU Dâmboviţa.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.