Un bărbat de 50 de ani din judeţul Dâmboviţa care a sunat la 112 şi a reclamat că a fost lovit şi tâlhărit de un şofer care îl luase la ocazie a fost amendat cu o mie de lei, pentru că a alarmat fals autorităţile. Poliţiştii au stabilit că bărbatului i-au căzut de fapt banii din buzunar, pe bancheta din spate a maşinii, iar urmele de pe faţă, care păreau a fi de violenţă, se datorau faptului că bărbatul căzuse, fără a fi lovit de şofer. La rândul său, acesta din urmă a fost sancţionat întrucât făcea transport de persoane ilegal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, un bărbat a sesizat poliţiştii, vineri seară, despre faptul că ar fi fost deposedat, prin violenţă, de o sumă de bani, de un bărbat necunoscut, care l-a luat la ocazie din Târgovişte până la Pietrari.

Suspectul a fost identificat rapid de poliţişti, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că se ocupa de transportul ilegal de persoane.

Sâmbătă, Poliţia Dâmboviţa a anunţat însă că, în urma cercetărilor făcute de poliţiştii de la Secţia nr. 5 Poliţie Rurală Voineşti, sprijiniţi de poliţiştii de la Poliţia Municipiului Târgovişte, s-a stabilit că bărbatului de 50 de ani, care a sesizat prin 112 că a fost deposedat de bani, i-ar fi căzut din buzunar, de fapt, banii (150 de lei) pe bancheta din spate a autoturismului cu care a mers la ocazie.

Şoferul care făcea transport de persoane ilegal a fost sancţionat contravenţional şi s-a dispus reţinerea certificatului şi plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.

La rândul său, bărbatul are a alarmat fals sistemul 112 a fost amendat cu o mie de lei.

Poliţiştii spun că bărbtul care a sesizat fapta avea urme de violenţă pe faţă, în momentul respectiv, dar ulterior a recunoscut că a căzut, fără a fi lovit de cel reclamat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.