Un container cu deşeuri sosit din Germania a fost depistat de autorităţi în Portul Constanţa Sud Agigea, în documentele vamale fiind trecute produse electrocasnice şi saltele de pat second-hand.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Constanţa s-au sesizat din oficiu, marţi, cu privire la săvârşirea infracţiunii de export sau import de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu.

“În fapt, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii au solicitat efectuarea controlului fizic, împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud, comisarii din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu- Comisariatul Judeţean Constanţa şi Comisariatului Judeţean pentru protectia Consumatorului Constanţa, asupra conţinutului unui container ce făcea obiectul unui transfer intracomunitar din Germania, între un cetăţean turc şi societatea comercială pe care acesta o administrează”, se arată în comunicat.

Potrivit documentelor prezentate, containerul trebuia să conţină diverse produse electrocasnice şi saltele de pat second-hand, însă, în urma inspectării produselor, s-a constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi descărcate sau comercializate pe teritoriul României, reprezentând, în fapt, deşeuri.

Autorităţile vamale vor dispune returnarea mărfurilor din containerul în cauză în ţara de origine, respectiv Germania.  

În acest caz va fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Mai multe containere cu deşeuri expediate din Marea Britanie şi din Australia au fost descoperite în ultimele săptămâni în Portul Constanţa, iar în documentele vamale respective erau trecute produse second hand.

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat în urmă cu o lună, cu prilejul unei vizite realizate în Portul Constanţaâ, că nu vor exista jumătăţi de măsură în privinţa managementului deşeurilor din România, precizând că legislaţia spune că nu este voie să fie aduse deşeuri periculoase în ţara noastră. El a propus şi realizarea unor birouri vamale unice pentru a fi verificate containerele care sosesc în România, precizând că cele care au astfel de deşeuri vor fi returnate în ţara de unde au venit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.