Zece persoane, între care trei copii, au fost implicate, sâmbătă seară, într-un accident rutier produs pe DN 3, în judeţul Constanţa. Una dintre victime, o femeie, a fost supusă manevrelor de resuscitare, fiind solicitat şi elicopterul SMURD. Ulterior, a fost declarat decesul acesteia. Celelalte nouă persoane sunt transportate la spital. Traficul este blocat pe ambele sensuri de mers.
Accidentul s-a produs pe DN 3, la ieşirea din Băneasa spre Ostrov.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, conducătorul unui autoturism nu a adaptat viteza pe carosabilul umed şi s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism care circula din sens opus.
Acolo au fost trimise mai multe echipaje SMURD şi SAJ Constanţa, inclusiv de descarcerare, şi elicopterul SMURD.
Potrivit ISU Constanţa, în accident au fost implicate în total zece persoane, dintre care: 7 adulţi (cinci bărbaţi şi două femei) şi 3 minori. O femeie a fost supusă manevrelor de resuscitate, însă ulterior a fost declarat decesul. Echipajul SMURD Smurd Cernavodă transportă la spital doi minori cu un adult (conştienţi), SMURD Medgidia - doi adulţi (conştienţi), iar elicopterul SMURD - un minor (conştient). Celelalte 3 persoane adulte (conştiente) sunt transporatate la spital cu 3 ambulanţe SAJ
Circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.